O femeie cu mască de diavol terorizează un orășel britanic. Agresoarea misterioasă toarnă acid pe mașini și pune materiale pornografice în cutiile poștale

Publicat: 17/04/2019, 12:42

Cele cinci victime ale femeii – cu vârste cuprinse între 70 și 80 de ani – au legătură cu parohiile și fundațiile umanitare locale și se tem că răzbunările pe marginea terenurilor din orășel să nu fi degenerat într-un mod sinistru.

Scrisori de amenințare au fost trimise și telefoane au fost date într-o campanie de teroare de 18 luni, în St Briavels, Forest of Dean, Gloucestershire, scrie dailystar.co.uk.

Femeia de vârstă mijlocie purta și o perucă neagră, care a fost recuperată. Aceasta este căutată de poliție după ce a vandalizat cu vopsea șase mașini, inclusiv o rulotă.

Suspecta a fost surprinsă de o cameră de supraveghere în timp ce arunca vopsea peste un Land Rover, ulterior fiind găsit costumul acesteia.

Într-o altă filmare apare un tânăr cu glugă, care adâncește și mai tare misterul și îi face pe oameni să se întrebe dacă femeia are un complice sau cineva s-a inspirat din faptele ei.

Consilierul parohiei din zonă, Andrew Clarke, a declarat că scrisorile oribile conțin materiale pornografice și au fost puse în cutiile poștale și ușile pentru pisici, în mijlocul nopții.

John Hurley, un profesor de muzică, este ultima victimă a femeii. În urma vandalizării, mașina sa a ajuns la fiare vechi.

Daunele ajung la zeci de mii de lire sterline, vizând distrugerea a cinci mașini și a unei rulote. Locuitorii pun la bătaie o recompensă de 2.000 de lire sterline pentru a o prinde pe autoarea actelor de vandalism extrem.

foto: captură youtube.com

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Final pentru Simona Halep! Medicii au dat verdictul
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Cine este atacatorul premierului Slovaciei, Robert Fico. Care a fost motivul atacului
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
×